Tricolorul “amenință” podiumul
Tricolorul LMV amenință podiumul campionatului. Startul perfect în 2017 a apropiat formația ploieșteană la doar un punct de locul trei al Diviziei A1. Debutul foarte bun a fost umbrit doar de accidentarea mexicanului Vargas. Ghinionul voleibalistului nu i-a zdruncinat pe coechipierii săi, care au reușit trei victorii consecutive. La Bacău, și pe teren propriu, cu LPS Piatra-Neamț și Explorări Baia-Mare. Tripla victorioasă a făcut ca LMV-ul să se mențină pe locul patru, cu 33 de puncte, unul mai puțin decât Zalăul, ocupanta locului trei. La acest moment prima ligă de volei masculin este condusă de Arcada Galați, cu 40 de puncte. Trupa antrenată de Sergiu Stancu a venit aproape de podium și datorită eșecului zălăuanilor în confruntarea cu Steaua. LMV-ul este aproape să-și asigure și prezența matematică în ,,play-off”, având 16 puncte avans faţă de locul şapte, ocupat de Volei Club Caransebeş.
Primele şase clasate la finalul fazei întâi vor continua lupta pentru medalii în faza a doua, pornind cu punctele deja acumulate, într-un mini-campionat de zece etape, tur-retur, în care toate echipele se vor întâlni, din nou, de câte două ori. Pentru Tricolorul urmează o perioadă de “ori pe podium, ori în pluton”, cu înfruntări teribile. Va juca cu principalele contracandidate la podium, iar trei dintre cele patru partide se vor disputa în deplasare. La sfârșitul săptămânii, pe terenul celor de la Volei Municipal Zalău, la Sala Olimpia împotriva Stelei București, iar următoarele două partide pe terenul celor de la SCM U Craiova și Arcada Galați.



