Actualitate

Un alt test cu aceleași probleme

După 6-2 în campionat, Petrolul a reușit un 6-3 și într-un joc amical. A câștigat cu acest scor împotriva celor de la Astra 2. Însă jocul de la Brazi nu a fost chiar la îndemâna petroliștilor. Prima parte a aparținut astriștilor, care au condus cu 2 la 1. Băieții lui Senin au creat probleme în defensiva petrolistă și au deschis scorul prin Gherasim. Saim Tudor a egalat pentru Petrolul, însă la patru minute distanță apărarea a cedat iar prin autogolul lui Plămadă. Tot în prima parte antrenorul Leo Grozavu a dat indicații din foișorul plasat între cele două bănci de rezerve.
În repriza secundă, galben-albaștrii au egalat prin Claudiu Herea, dar astriștii au răspuns imediat prin golul lui Lupuleț, acesta profitând de o eroare de marcaj a lui Plămadă.
Tot Herea s-a ”încăpățânat” să readucă echipa în avantaj și a reușit acest lucru în finalul meciului. A reușit un gol frumos, cu capul, din centrarea lui Velisar. Apoi a ieșit la rampă micuțul Nini Popescu, care a punctat de două ori, al doilea gol din lovitură liberă. Finalul partidei i-a aparținut mijlocașului Cruceru, care a încheiat disputa cu un șut superb fără replică pentru portarul astrist.
Grozavu a folosit doar 14 jucători în acest meci. Fundașul Prunescu a revenit în lot după ce nu mai jucase la prima echipă din această vară. Portarul Isvoranu și jucătorii Ristea, Velisar și Ene sunt alți componenți ai lotului care au evoluat pentru că în campionat nu joacă. Antrenorul Petrolului nu se mai bazează pe Bolboașă, Antoche și Arnăutu, excluși din lot, dar conducerea clubului așteaptă explicații de la Grozavu privind situația celor trei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co