Imobiliare Valea Prahovei
Sport

Ziua sporturilor la Busteni

Oaspeţi de seamă ieri la Liceul Ion Kalinderu din Buşteni, cu ocazia Zilei Sportului.  Evenimentul este organizat an de an de conducerea unităţii, iar de această dată şcoala a avut parte şi de o delegatie internationala  formata din reprezentanti din diferite domenii de activitate care se ocupă cu educarea tinerilor.  Vizita face parte din proiectul ARION – “Vizitele de studio pentru factorii de decizie din domeniul educaţional şi formării profesionale”. ARION este una dintre cele mai vechi initiative ale Uniunii Europene in domeniul cooperarii in educatie. Printre cei care au vizitat liceul din Buşteni şi Primăria s-au numărat  reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean Prahova, dar şi campionul olimpic la scrimă, Mihai Covaliu. Oaspeţii au fost primiţi aşa cum se cuvine de gazede, au discutat cu reprezentanţii administraţiei locale şi au fost prezentate progresele pe care staţiunea le-a făcut în ultimii ani. Şi la Liceul Ion Kalideru, delegaţia a văzut condiţiile excelente în care învaţă tinerii şi au fost prezentate reuşitele la diferite concursuri şi olimpiade.
Oaspetii care au vizitat Liceul Ion Kalinderu din Buşteni, dar şi alte unităţi de învăţământ din zonă provin din Marea Britanie, Italia, Franţa, Turcia, Polonia si România şi au fost foarte impresionaţi de felul cum administraţia locală se implică în procesul de invaţământ. Acţiunea constă în vizite de studiu cu durata de 5 zile, adresate factorilor de decizie din domeniul învatamantului preuniversitar, considerati ca fiind cei care joaca rolul cel mai dinamic în diseminarea experienţei şi a informaţiilor dobandite in timpul vizitelor.
httpv://www.youtube.com/watch?v=sJFj4WbfxjE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co