A treia zi de examen s-a incheiat
Absolvenţii de liceu, au trecut prin emoţiile probei orale la limba şi literatura modernă. La fel ca şi proba la limba şi literatura romană, examenul este unul eliminatoriu: elevii trebuie să obţină minimum nota 5 pentru a putea participa la probele urmatoare. La Sinaia, la centrul de examinare de la Colegiul Mihail Cantacuzino, majoritatea tinerilor au ieşit cu zâmbetul pe buze. Au avut emoţii înainte de a intra în sălile de examen, însă ajunşi în faţa comisiei s-au concentrat la subiectele extrase şi mulţi s-au descurcat de minune. Cei care au trecut prin focul acestei probe se gândesc deja la cele scrise.
Subiectele la limba şi literatura modernă au un grad de dificulate mediu şi pot fi rezolvate integral în maximum 10 – 15 minute. Candidaţii extrag un singur bilet, însa au dreptul şi la un al doilea, caz în care nota finală va fi scazuta cu un punct. Cei care nu au fost programaţi astăzi, vor susţine examenul mâine. Vineri se va desfăşura prima probă scrisă, la limba şi literature română, iar absolvenţii vor scăpa de emoţii abia pe 5 iulie, atunci când vor afla rezultatele.
httpv://www.youtube.com/watch?v=VaoyCb_90wA



