Sezonul virozelor
Zilele geroase din ultima perioadă nu au trecut fără urmări. În ultima săptămână, la nivelul Direcției de Sănătate Publică Prahova au fost contabilizate aproximativ 4.500 de cazuri de viroze respiratorii și pneumonii, nivelul fiind unul așteptat de specialiști pentru un segment al lunii ianuarie.
Dacă în cazul pneumoniilor majoritatea pacienților s-au încadrat la segmentul de vârstă de peste 15 ani, copii au fost cei mai vulnerabili la capitolul viroze. Din cele 3807 de îmbolnăviri, peste 2.300 au fost înregistrate în rândul minorilor. Din fericire, nu s-au raportat cazuri de gripă, iar în ceea ce priveşte vaccinarea antigripală sunt dose nefolosite rămase în stocuri.
În prezent, DSP Prahova pregătește viitoarea campanie școlară de vaccinare în rândul elevilor împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului.